closeAutor: Dina Nume: Dina
Email: oblivionesse_dina@yahoo.com
Site: Fugi si fa-i o vizita
About: Cititor de cărţi şi de oameni, vede în păsări un inamic şi în pisici un aliat.Mesaje scrise de Dina (6)

Motto: “Din aluatul ăsta suntem făcuţi toţi, jumătate indiferenţă, jumătate răutate”

Bună, dragă Cafea din Zori. Eu sunt Dina şi o să încerc să mă ocup de stropul tău de literatură. O să postez păreri despre cărţi -nu îndrăznesc să le numesc recenzii- şi din când în când câte o poezie.

Prima carte pe care vreau să o prezint este “Eseu despre orbire” de Jose Saramago. Am citit-o vara asta şi a surclasat cam tot ce-am lecturat până acum. E pur şi simplu superbă, atât din punct de vedere al stilului autorului, cât şi ca poveste, şi o recomand cu căldură atât cititorilor împătimiţi, cât şi celor care nu pun decât din când în când mâna pe o carte.

Jose Saramago este un scriitor de origine portugheză, care în 1998 a primit Premiul Nobel pentru literatură (asta ar trebui în sine să constituie o carte de vizită, dar nu întotdeauna, cred eu, acest premiu certifică valoarea literaturii). Scrie două categorii de romane: primele tratează istoria Portugaliei, ca “Anul morţii lui Ricardo Reis” sau “Istoria asediului Lisabonei”, acordând mare importanţă identităţii portugheze, iar în cea de-a doua categorie se înscriu romane cu tentă suprarealistă: trilogia involuntară din care face parte şi “Eseu despre orbire”, alături de “Toate numele” şi “Peştera”; sau altele ca “Eseu despre luciditate”, “Pluta de piatră” sau “Intermitenţele morţii”.

Stilul său narativ este unul care, potrivit anumitor critici, aminteşte de Kafka. Frazele sunt lungi, uneori ocupând câte o pagină întreagă, iar regulile punctuaţiei sunt rescrise: nu există linii de dialog sau semne de întrebare, ceea ce face lectura un joc mult mai plăcut. Pe de o parte, cere cititorului atenţie pentru a putea urmări acţiunea, dar pe de alta, modul de a construi frazele e muzical şi poetic.

În „Eseu despre orbire” autorul exploatează comportamentul oamenilor în situaţii limită, şi anume în cazul unei epidemii de orbire. Aşa-numita „orbire albă” care răstoarnă regulile dintr-un oraş porneşte de la un om absolut obişnuit, care stătea la semafor, în maşină, pe drumul spre locul de muncă. Foarte rapid, este afectată o mare parte din populaţie, singura care mai poate vedea fiind soţia unui oftalmolog. La început, primii care orbiseră, împreună cu familiile lor, suspecte şi ele să dezvolte boala, sunt închişi într-un fost spital de nebuni. Iar începând de aici, lumea şi regulile după care se guvernează sunt date peste cap.

Construită pe scheletul unui thriller, cartea te face să-ţi pui întrebări despre propria ta conştinţă. Ce ai face dacă nu ai vedea şi ai şti că nu poţi fi văzut? Ţi-ai face nevoile pe coridor sau în propriul tău pat, pentru că oricum e prea greu să ajungi la baie? Te-ai culca cu un oarecare vecin de salon? Te-ai prostitua pentru o bucată de pâine pe care ştii că altfel nu ai cum s-o obţii? Te-ai mai spăla? Te-ai mai pieptăna? Cine te vede? Cui îi pasă? Dar ai ucide? Ai umili? Ai lupta cu toţi ca să supravieţuieşti tu? Cine suntem până la urmă? Graniţa dintre om şi bestie este foarte fină, şi nu e nevoie decât de un astfel de eveniment ca să fie trecută în goană.

Nu vă povestesc cartea, pentru că în mod sigur distrug pofta de a o mai citi. Doar spun că e foarte frumoasă, şi adecvată pentru lumea noastră, deja cu un picior pe marginea prăpastiei. Spunea cineva: „Aţi scos cuvântul onoare din dicţionar şi l-aţi înlocuit cu naşpa.”. Ce faci când un dezastru apasă butonul delete asupra a ceea ce credeai tu că este societatea?

Romanul a fost ecranizat în această vară de către Fernando Meirelles şi prezentat la Festivalul de la Cannes, unde a primit o nominalizare pentru Globul de Aur. Blindness se numeşte filmul, acesta fiind şi titlul în engleză al cărţii.

O zi superbă şi spor la citit!

Hey - stii ca te poti abona prin RSS la CafeauaDinZori, nu?
Click aici si ia-ti portia zilnica de cafea. Multumim pentru vizita!